Arhive lunare: Februarie 2013

cântec la petrecere

cântec la petrecere

Florian Saioc

păi de el mi-era urât

d-aia-am vrut să-l dau în gât

lasă-l bă că n-a scos pui

cloşca mea-n coteaţa lui

şi nici capra-mi n-a fătat

iedul meu la el în pat

când nevasta-i era grea

s-a uitat la mutra mea

şi de-aceea fiul ei

are ochii ca ai mei

apoi fata ta vecine

seamănă leit cu mine

şi la trup ca şi la faţă

fiindcă-ţi sunt vecin de-o viaţă

la petreceri şi la joc

nu strigam mereu noroc

şi soţiile şi soţii:

haideţi să trăim cu toţii?

şi-apoi de la damigeană

ne ies pruncii pe sprânceană

seamănă cu noi să ştii

fiindcă sunt şi ei copii

că oricum tot trebuia

să semene cu cineva

de vecin mi-e mare dragul

când el pleacă eu-i trec pragul

că vecinei îi este frică

să rămână singurică.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Meditaţii la gura ninsorilor

Meditaţii la  gura ninsorilor

 

MOTTO: puţini câţi sunteţi mari şi laţi

când veţi citi să meditaţi

şi-o să-nţelegeţi mai târziu

ce eu n-am îndrăznit să scriu

 

 în lumea asta-a tuturor

cu multe căi necunoscute

eu-s şi drumeţ şi trecător

ci toţi se duc către-ale lor

iar timpul coasele-şi ascute

x x x

lăsăm în urma noastră case

averi iubită sau iubit

vieţi searbăde ori pline rase

cosaşu-ascute alte coase

că are-ntruna de cosit

x x x

e peste tot câte-o răscruce

ba câte-un gard câte-un uluc

oriunde-ori încotro te-ai duce

stă câte-un câine să te-apuce

de pantalon sau de surtuc

x x x

oho ce doare-o muşcătură

dar nu-i durerea cea mai mare

pentru dureri ştii vreo măsură

eşti înhăţat la cotitură

de soarta ta ne-ndurătoare

x x x

n-ai timp să plângi să te căieşti

nimica nu mai are rost

ce clipă unică trăieşti

odată vezi că nu mai eşti

nici cel puţin nu-ţi aminteşti

cum când ai fost şi cine-ai fost

x x x

prea trecătorule drumeţ

ţi-e drumul cât vremelnicia

vei fi cu-adevărat măreţ

când ai să-ţi vezi nimicnicia

x x x

în urma vieţii noastre vane

se spun şi vorbe năzdrăvane

auzi aşa câte-o întrebare –

– de ce muri a lu’ cutare? –

şi sunt destui care-o să-ţi spună:

păi cum, muri de moarte bună

mai intră-n vorbă-o cuvioasă:

şi mormântarea-i fu frumoasă

aşa văd ei când se adună

în clipe grele dureroase

lor moartea li se pare bună

şi-nmormântările frumoase

x x x

cât timp eşti viu ca toţi cei vii

te umfli-n guşă te dai mare

apoi în clipa următoare

bă parcă-ncepi să nu mai fii

şi umbra ta treptat dispare

x x x

din cea mai mare taină-a mea

ca-nţelepciunea să-şi sporească

Cuvântul merge duh să ia

pe urmă vine să-mi vorbească

x x x

nu mai ai puncte cardinale

se-nchide-n sine totul – fest

– care drumeţ ce drum ce cale? –

în rest – ce mai pretinzi vreun rest?

rămân doar resturile tale

ţărâna rece vântul fumul

şi-un înger să-ţi arate drumul

nu poţi să mergi la întâmplare

că veşnicia-i mare mare

x x x

când mă gândesc cum arătai

simt inima cum mi se frânge

erai ca îngerii din rai

erai ca iepele pur sânge

ce bă pe toţi ne-nebuneai

mental dau timpul înapoi

când tu-ţi apropiai de noi

făptura ta unduitoare

cu jumătate sânii goi

erai din cap până-n picioare

vipie flacără-arzătoare

iar noi înmărmuream cu toţii

şi te priveam ca idioţii

ce vremi ce lume ce uitare

ah cum ai fost şi cum eşti azi

hai copăcel vezi să nu cazi

ştiu… ţi s-a dus şi coafeza

pe cei trei dinţi ce ţi-au rămas

îţi e fixată acum proteza

dar pudră tot mai ai pe nas

iar prea frumoasele-ţi picioare

ce-ţi legănară trupul tău

sunt parcă nişte răşchitoare

cam totul toate-arată rău

iar eu – dau timpul îndărăt –

cum arătam şi cum arăt

cum să-ţi mai dau o pupătură

când placa-mi flencăne în gură

sunt decrepit – o zbârcitură

şi-s rece rece ca un sloi

merg în baston cu greu pe drum

o Doamne, Doamne iată cum

îşi bate dracul joc de noi

dar uite astăzi după-o viaţă

ne scoase viaţa faţă-n faţă

– tu eşti maria? tu florian?

ne-am mai văzut acum un an

ce spui acolo tu mărie

nu ne-am văzut de-o veşnicie

ţi-aş spune-acum dar mi-e ruşine

mărie – avui cârlig la tine

azi e târziu şi vine frigul

demult mi-a îngheţat cârligul

dar asta-a fost şi alta nu-i

eu toamna-mi pun în geam gutui

şi din tot bâlciul cel lumesc

numai de tine-mi amintesc

ci timpul vine ca casapul

că are ordin să-mi ia capul

– păi să ţi-l ia că ce folos

nici zmeu n-ai fost n-ai fost nici crai

aveai odată cap frumos

dar câte-aveai şi nu mai ai

iar la atâta neputinţă

nu ţi-ar mai face trebuinţă

x x x

cu cel ce şi de moarte râde

chiar dacă nu-i prea curajos

nu mai e moartea ca un gâde

ba chiar se poartă mai frumos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized