Arhive pe categorii: Uncategorized

Leit-motive în poezia lui FLORIAN SAIOC

           Leit-motive în poezia lui FLORIAN SAIOC

 

Moto: „cât timp eşti viu ca toţi cei vii/te umfli-n guşă te

dai mare/apoi în clipa următoare/ bă parcă-ncepi

să nu mai fii/ şi umbra ta treptat dispare”

din „MEDITAŢIILE la gura ninsorilor”

 

 

 

Aşa cum am intuit într-o cronică pe care am scris-o anul trecut în luna iunie, talentul tumultuos al poetului FLORIAN SAIOC a erupt din nou cu prolifica sa forţă creatoare, reuşind ca, în mai puţin de un an, lava fierbinte a poemelor sale să se adune în două volume consistente, publicate la sfârşitul anului 2013, de editura „MĂIASTRA” din Târgu-Jiu.

Este vorba de cele două cărţi, intitulate: „MEDITAŢII la gura ninsorilor” şi „GEOMETRIA SENTIMENTELOR”.

Poetul-tribun, poetul-cetăţean nu s-a dezminţit nici de astădată. A rămas acelaşi vajnic iubitor al românilor, pe care îi laudă, îi ceartă atunci când trebuie, apoi îi iartă şi speră într-un destin mai bun pentru ei. ( „cât oi trăi aici vreau să rămân/ că bă mi-e drag că m-am născut român/am pentru neamul meu eu un alean ce, dacă-s cetăţean european, păi când aud eu limba românească/sufletul meu începe să-nflorească…”).Deşi mulţi consideră astăzi că patriotismul este un sentiment vetust, perimat, cu o îndârjire care îl caracterizează, poetul îl manifestă în plenitudinea sa, învăluindu-şi toate poemele în mantia tricoloră a iubirii neamului său derutat, umilit, confuz, sărăcit, furat mereu de bunurile sale materiale şi spirituale, manipulat şi menţinut continuu într-o stare letargică de către conducătorii săi, pe care-i votează-n prostie din patru-n patru ani. Datorită acestui fapt patriotismul său este dureros, disperat, transfigurat în ţipăt de clopot lovit în dungă, rostogolit în valuri de tunete spre conştiinţele anesteziate ale concetăţenilor săi:

„poporul este baza spun politrucii/el este sporul şi viitorul/şi-l bat pe bietul popor/cum se bat toamna nucii/îi scutură şi-i fură cu toptanul tot rodul/ iar poporul-norodul/tace nărodul/cei care-l bat îl mint şi îl fură/au băgat iute de seamă/că poporul-norodul/a devenit de fapt o adunătură/lipsită fiind de mintea cea de pe urmă”.

De regulă, orice poet autentic este un om cu suflet mare, ale cărui fibre rezonează cu suflul existenţial al vieţii, în unduiri mai mult sau mai puţin armonioase. Dar sufletul poetului Florian Saioc este o cutie de rezonanţă uriaşă, hipersensibilă la orice adiere de răutate şi nedreptate omenească. El le recepţionează pe toate şi le doare şi le strigă, confirmând parcă maxima lui Heraclit: „sunt om şi nimic din ce e omenesc nu-mi este străin!”

Acea „panta rhey”, curgerea evenimentelor de viaţă pe albia grăbitului, interminabilului şi necruţătorului Timp, îi provoacă poetului un noian de sentimente dureroase, nostalgice, care se scurg în el, la… „gura ninsorilor”, într-un vălmăşag de reflecţii metafizice. Apoi, meditaţiile sale le transpune în monologuri şi în dialoguri moromeţiene. În dialogurile lui îl implică deseori şi pe Dumnezeu cu supărările Sale, cu atitudini de reproş faţă de leneşi şi proşti, cărora le aplică pedepse aspre, boli, secetă, sărăcie. Şi Moartea este un personaj omniprezent în poemele sale „moartea-mi pare-o entitate,/doarme-n noi ca pe-o saltea/n-o vedem şi n-om vedea-o/când ne-nhaţă şi ne ia/-ai de tine grijă lume/că eşti singură pe lume”. De fapt, poetul, ajuns la vârsta senectuţii, are dese conversaţii cu această „doamnă”, uneori metafizico-hazlii, alteori o persiflează mucalit, dar sfârşind deseori în meditaţii lirice-grave.

Poemele sunt uneori muşcătoare, ironice şi autoironice, sarcasmul său caustic, lirismul lui dramatic are însă şi nuanţe umoristice, care-l înviorează şi-l face atractiv. Farmecul poemelor sale constă şi în culoarea limbajului, pigmentat cu alocuţiuni plăcute: „bă fraţilor” „voi ăştia tineri/ăştia mai moderni/voi nu ştiţi bă/nu ştiţi ce-s alea ierni”.

Tematica poemelor sale din cele două volume este diversă şi complexă, precum viaţa: de-o vreme poezia mea învaţă/că viaţa-i o politică de viaţă/iar viaţa plină tristă şi zăludă/conţine poezia vieţii crudă”. Cu simţirea sa fină, el înregistrază toate anomaliile, prostiile, răutăţile şi ticăloşiile din viaţa concetăţenilor săi, reproşându-le toate acestea, în stilul său caracteristic: „nu mai umblaţi bă alandala/că e aşa cum zice zicala/ cum grăiesc proverbul şi cimilitura/ghici cine închide ochii/apoi cască gura”.Astfel de motive devin adevărate obsesii pentru poet, fiind reluate sub alte forme în mai multe poeme, iar această reluare multiplă dă forţă mesajelor transmise, prin îmbrăcarea metaforică diversă. De fapt, aceste „obsesii”devin un mănunchi de leit-motive ale volumelor, împletite-ntre ele, care dau un farmec deosebit ambelor cărţi. Ele se regăsesc în toate poemele şi îmbracă acel veşmânt armonios similar unei simfonii.

Spaţiul nu-mi permite să analizez fiecare motiv obsesiv al poetului. Mă voi limita să le identific aleatoriu, ca să arăt multitudinea şi frumuseţea lor, prin reluare în mai multe poeme:

– motivul „ninsorii”: „dacă-aş putea-aş striga cu mii de guri/că-s fericit când ninge pe păduri/când vântu-n streşini zumzăie ca stupii/când urlă-n codri crivăţul şi lupii”( poezia „n-a rămas filozof”).

– motivul „Creaţiei divine”: „El l-a făcut pe om întâia dată/minunea lumii cea mai minunată” (poezia „minune şi minuni”).

– motivul „trecerii prin viaţă”: „prea trecătorule drumeţ/ţi-e drumul cât vremelnicia/vei fi cu-adevărat măreţ/când ai să-ţi vezi nimicnicia” („meditaţii la gura ninsorilor”). Temă reluată şi în poezia „Retro”: „când mă gândesc cum arătai/simt inima cum mi se frânge/erai ca îngerii din rai/ erai ca iepele pur sânge…pe cei trei dinţi ce ţi-au rămas/îţi e fixată-acum proteza/dar pudră tot mai dai pe nas…”.

– motivul „misterului feminin”: „peste-ale Zidirii creste/peste marginile firii/tot femeia-a fost şi este/EVAnghelia iubirii”(din „Meditaţii la gura ninsorilor”). Altă „Meditaţie”… cu altă faţetă: „frumoaso-ntâi ne scoţi din minţi/te joci cu noi şi ne alinţi/apoi doar gheare eşti şi dinţi”.

– motivul bătrâneţii: „iubito ţi-aş mai face curte/din zilele ce mi-au rămas…/dar unul râde ca un bou/ fă-ţi bă mai bine un cavou/ mai mare sau mai mititel/că în curând te muţi în el(„idilele”)

– motivul minciunilor politice: „România mi se pare o gogoşerie uriaşă/în care de zor se prepară gogoşi fără cusur…plămădite, prăjite, servite/ de gogoşarii cei de elită” (Gogoşari şi gogoşi”).

– motivul veşniciei: „poate ştie minte-goală/poate nimenea nu ştie/că există-o doctorie/care vindecă-orice boală/-gel sau sprei sau alifie/şi se cheamă veşnicie” („veşnica vindecare”).

– motivul revoltei populare: „îmi strâng ca toţi durerile mănunchi/şi-mi rog şi-mi strig poporul în genunchi/spre mincinoşii care-i stau în frunte/doar o sprânceană baremi să-şi încrunte/şi pe corupţi şpăgari sau neglijenţi/să-i lase pe vecie repetenţi” („Determinări”).

– motivul lenevirii: „nu-Mi mai cerşiţi într-una de-ale gurii/că Eu nu sunt ministru-agriculturii/ştiu că necinstea, lenea şi prostia/sunt în concubinaj cu sărăcia/să nu muriţi de foame v-am dat minte/ea-i cea mai sfântă dintre cele sfinte/e prea destulă bunătatea Mea/de minte folosiţi-vă de ea/şi tot la fel de cele patru labe/la rugăciuni lăsaţi-le pe babe” („Răzvrătirea”).

– motivul schimbării: „în cor, un grup de tineri m-a strigat/ce bă tu eşti cumva inchizitorul?/îţi spunem noi dar nu ne-ai întrebat/de vrei s-o ducă bine tot POPORUL/chiar EL, POPORUL trebuie schimbat” ( „Sondaj-eroare plus,minus 3%”).

– motivul minciunii: „să ţinem toţi post negru de minciună/minciuna poate să devină fatală/avem nevoie de o detoxifiere naţională/minciuna vedeţi bine că se identifică/cu licheaua politică” („Principiul amar”).

– motivul hoţilor şi trântorilor: „din cer până-n pământ/noi toţi aproape toţi/avem apucături/de trântori şi de hoţi…ne cumpărăm ne vindem/noi între noi pe noi/după convenţii hoaţe/sau după mici nevoi” ( „tristă durere”). Această obsesie este reluată mai vehement în poemul „niciodată n-a mai fost neamul prost atât de prost”: „în ţara asta prea mulţi sunt puşi pe furate/fură de-a valma case bănci căi ferate/fabrici uzine asfalt combinate/porcul oaia vaca găina din bătătură/portofelul poşeta totul se fură”.

Poetul are multe motive obsedante şi în volumul „Geometria sentimentelor” de exemplu:

– motivul lăcomiei omeneşti: „aşa e omul prost ce-ajunge la putere/vrea totul vrea onoare femei maşini avere/ şi crede cu tărie că doar ce îl excită/va face naţiunea fericită”(„punctul de orbire”).

– motivul zădărniciei: „voi pleca spre a deveni o oarecare amintire/sau numai uitare un altfel de nimic/toate acestea mă învaţă câtă zădărnicie este/în toată zbaterea noastră şi cât ridicol în:/bă ştii cine sunt eu păi eu/numai eu…”( „zădărniciile noastre”).

– motivul vremuirii(„panta rhey”): „sunt fascinat şi nu mai prididesc/în sinea mea să mă uimesc/de-această nesfârşită şi curgere măreaţă/de ceruri şi de stele şi de viaţă”( „uimiri”), sau: „că d-aia/ vremea iar întoarce foaia/vin iar/ ploaia bruma ceaţa/vremea iar întoarce viaţa/vine iarna cu nămeţi/şi guvernul cu ce vreţi/vine vremea cu de toate/ iar guvernul cu ce poate/numai noi şi numai noi/venim veşnic cu nevoi/hai nu vă mai izmeniţi/important e că veniţi” ( „pe dos”).

– motivul trubadurului: „şi Giambolina mai avea/doi ochi cu-ntunecimi profunde/şi pielea brună-catifea/şi două şolduri bă rotunde…/mureai cu ochii-nfipţi în ele/şi te-ngropai cu lăutari/între superbele ei pulpe…”( „Cântec pentu Giambolina”).

– motivul tristeţii: „mare-i tristeţea pe la noi/o vezi în ochi o vezi pe feţe/bă fraţilor mă doare-n suflet/bă moare ţara de tristeţe”( „tristeţea”).

Mă opresc aici. Pentru mine este o plăcere deosebită să descopăr atâtea variate motive ale poetului într-un poem şi să am surpriza regăsirii acestuia în alte poeme, îmbrăcat în alte figuri de stil şi gătit cu alte bijuterii de sensuri şi înţelesuri. Acestea constituie farmecul ascuns, inefabil al poeziei lui Florian Saioc, cu jerbele de mesaje pe care le răspândeşte în sufletul cititorului. Intuind întrebarea mea de cititor nedumerit(de ce ne dai, bă, poezii?), poetul s-a simţit parcă dator cu un răspuns: „poezia…e floare de suflet şi rară/ poezia ne este mereu necesară/poezia ne suie sufletu-n boltă/e stea e tristeţe-i revoltă/e dragoste de dragoste plină/ea este-n întuneric lumină/e chemare de luptă-n istorie”( „poezia”). Eu aş completa cu afirmaţia că multe poezii din cele două volume sunt adevărate poeme-manifest ce pot fi citite în faţa mulţimilor (încă) nedumerite pe cine să voteze sau ce trebuie să facă pentru binele lor şi al ţării. Aş exemplifica doar câteva dintre aceste poeme-manifest care pot cutremura şi trezi din amorţeală conştiinţele căzute în letargia manipulatoare provocată de politrucii avizi de putere şi îmbogăţire rapidă: „dacă aveţi minte”, „mâzgăliţii”, „între presimţire şi spovedanie”, „un poem scurt cu bătaie lungă”, „încurcate confuzii”, „durerile unei mari iubiri”, „un manifest al demnităţii”, „să fie o percepţie stranie?”, „univoc”, „niciodată n-a mai fost neamul prost atât de prost”, „dă-ne Doamne tuturor” şi, poate, cea mai vehementă poemă este chiar ultima din volumul „Geometria sentimentelor”: o chemare-ntr-o urare către-o sfântă sărbătoare”, din care nu mă abţin să citez o strofă: ”auzi-mă române auzi-mă tu ţară/treziţi-vă voi tineri speranţa e în voi/în clipa ei din urmă nu o lăsaţi să moară/dar clasa cea coruptă politică-abuzivă/zvârliţi-o cât mai iute la groapa de gunoi/că ţare e deja plecată în derivă”.

Acesta este poetul Florian Saioc, un altfel de Marin Preda, dar care creează liric un Moromete al POEZIEI ROMÂNE, un om trist, revoltat de ceea ce li se întâmplă românilor, căruia îi pasă de neamul şi ţara românească, pe care le poartă în sufletul său mare.

Şi încă ceva ne mai spune poetul, citiţi şi fiţi pe recepţie:

„mulţi vor ca adevărul să mi-l nege

am o întrebare, auziţi cum sună:

nu ştim s-alegem sau n-avem ce-alege?

nu ştiţi răspunsul? bine, noapte bună!

visaţi că sunteţi regi şi împăraţi

că nu mai sunteţi proşti şi nici săraci

visaţi că sunteţi ceea ce visaţi

visaţi că sunteţi ierburi şi copaci”

 

 

Năstase MARIN

Galaţi, aprilie 2014

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

îndreptarea erorii

îndreptarea erorii

 

fără să vreau eu cad adesea-n transă

călăuzit de-o nevăzută ansă

mă-ndrept spre Ziditor încet încet

privesc şi-ascult şi văd şi-aud mereu

nu în afară ci-nlăuntrul meu

astfel comunic totuşi cu cel ce mă conţine

mereu dintru lăuntru către mine

fără efort voinţă şi fără-nţelepciune

eu înţeleg ce-mi spune sau nu-mi spune

aud ce nu se-aude şi văd ce nu se vede

El pentru mine-i punctul dorit de Arhimede

pe El mă sprijin eu când voi să nu mă nărui

şi-L caut când vreau mie pe mine să mă dărui

P.S.: ba, nu mă dărui mie aşa cum cred destui

greşită-mi este spusa căci mie-nseamnă Lui

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

minunăţia

minunăţia

 

eu ştiu că trupu-acesta intra-va în pământ

iar duhul meu va merge într-unul Duhul Sfânt

că întru El călăuzit mi-e crezul

şi-ntru Hristos eu am primit botezul

ci în finalul finelui unic

grandorile vor deveni nimic

Puterea Creatoare şi pururea stăpână

să aibă pretutindeni nimicul la-ndemână

din el noi lumi să facă şi alte noi făpturi

că nu mai este loc de-atâtea vechituri –

fiinţe stele resturi – zădărnicii uzate –

au loje rezervate colea-n Eternitate

că firea însăşi firea îşi cere înnoirea

chiar ea voieşte-anume să îşi mai schimbe firea

iar Ziditorul nostru şi-al marilor zidiri

dispune de un număr fără sfârşit de firi

El poate după voie şi-oricând după dorinţă

să pună-o nouă fire-ntr-un lucru sau fiinţă

cu noua fire dată fiinţa să se-nimbe

dar nimeni nu mai poate vreodată să i-o schimbe

că El când dă ceva e dat pentru vecie

chiar tu să te minuni Minunăţie

şi să te-nchini când vezi câte-o minune

cum mă închin acum şi eu că-n curtea mea

coboară Dumnezeu din cer în chip de nea

minunea asta poate e pentru mulţi măruntă

dar fruntea mea se-nclină dar sufletul meu cântă

vin albii armăsari la viscol înhămaţi

şi ninge pe Danubiu şi ninge pe Carpaţi

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

la Înviere

la Înviere

 

cu râsul meu atât de omenesc

eu omul omului voiesc

să-nseninez întregul univers

şi Fruntea Ta Atotcuprinzătoare

apoi pot fi din lumea asta şters

cu mâna-Ţi Sfântă tămăduitoare

spre care mă înclin şi mă închin

ca şi în propriu-mi suflet să coboare

cu Sfântul Tău Dumnezeiesc senin

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

spectacol stupid

spectacol stupid

 

timpul fuge cu mine de mână

nu mai pot după el să mă ţin

paşii mei de ţărână lasă urme-n ţărână

şi creşte ţărâna eu rămân mai puţin

nu eu am ales teribila rută

nici ţinta spre care timpul mă cară

singurătatea-mi devine-absolută

iar timpul meu trage să moară

singur la spectacolul acesta asist

prea mult nu cred că va ţine

şi nu este nici vesel nu este nici trist

e-un simplu spectacol în sine

dar are o desfăşurare o etichetă –

se spune că-s lăsate de zei –

nu înţeleg de ce se repetă

cu absolut toţi semenii mei

mie mi se taie treptat respiraţia

mi-e pierdută privirea sunt rece livid

pe cineva l-a părăsit imaginaţia

când a inventat acest spectacol stupid

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

cântarea

cântarea

 

nu vreau să fac prorociri

că prorocirile toate se împlinesc

a fost ură multă au fost mari iubiri

dar toate şi totul au brend omenesc

 

nu vreau să mai schimb în lume nimic

lumea-i perfectă cu viaţă şi moarte

atât vă zic vouă din suflet vă zic:

trăgeţi-vă sufletul şi hai mai departe

 

pământul e mic dar cerul e mare

şi stelele-s multe luminoase pe cer

veniţi să-nălţăm spre cer o cântare

se crapă de ziuă şi stelele pier

şi-abia mai aud leru-i-ler lerui-ler

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

gata

gata

 

ce scurtă e viaţa dar scurte sunt toate

ce mare-i necazul dar toate sunt mari

omeneasca iubirea e ruptă în coate

iar oamenii-s mulţi dar parcă-s prea rari

ce lume s-a prăsit –

că astfel i-a fost scrisa

dar îşi batjocoreşte pământul fără milă

îşi pregăteşte astfel apocalipsa

şi va să se termine cu nobila-i prăsilă

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized